Parohia Bogata
Rețea

Sfânta Împărtășanie – sfințirea creștinilor

Sfânta Împărtășanie – sfințirea creștinilor”Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 54)Sfânta Taină a Împărtășaniei este esențială pentru creștinii de toate vârstele.

 

Vineri, 8 iulie 2016, la cateheza desfășurată în Biserica ”Sfântul Nicolae”, Bogata, s-a discutat de importanța în Biserica Ortodoxă a celor șapte Sfinte Taine, înțelese ca acte obligatorii în vederea desăvârșirii sufletești și Sf. Împărtășanie sau Euharistie, ce constituie miezul tainelor și presupune unirea noastră cu Hristos. Vinul și pâinea aduse drept jertfă Domnului, în timpul Liturghiei, slujbă centrală a Bisericii, se transformă, în urma invocării harului Sfântului Duh, în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, Împărtășania este primirea acestor mari sfințenii spre tămăduirea sufletului și a trupului și spre a ne învrednici de viața de veci cu Domnul. După discuții, s-au învățat cântările religioase: ”Trupul lui Hristos primiți”, ”Cu noi este Dumnezeu”, concluzionând că:”Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Ioan 6, 56)