Tinerii credincioşi - bucurie pentru familie, Biserică şi neam

Conferinţa anuală - Anul omagial 2016

Tinerii credincioși - bucurie pentru familie, Biserică și neam.Forme organizate pentru orientarea, educația și integrarea tinerilor în viața și misiunea Bisericii Referent: Preot Spiroiu Mișu Protoieria CălărașiParohia ”Sfântul Nicolae”, BogataCălărași2016

Preasfințite Părinte Episcop, Preacuvioase Părinte Vicar,Prea Cucernici Părinți Consilieri, Prea Cucernici Părinți Inspectori, Prea Cucernici Părinți Protopopi,Prea Cuvioși Stareți și Prea Cuvioase Starețe, Prea Cucernici Părinți Frați

”Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie, vei citi în cei care vor urma.” (Sfântul Paisie Aghioritul) Astăzi despre cele dumnezeieşti nu se vorbeşte și nu se scrie des, şi uneori, nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în/prin faptele lor. Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite şi că societatea înclină către o necredinţă generalizată ?”. Remediul constă în educaţia religios-morală a tineretului, urmând învăţătura Bisericii „viaţa creştinului are sens şi valoare în măsura în care ea este o preocupare perpetuă pentru propria mântuire ” redimensionând și adaptând activitatea catehetică în școală, concomitent cu misiunea Bisericii în societate prin / în școală și Biserică. Misiunea Bisericii este de a uni cerul cu pământul, dimensiunea duhovnicească a simțirii, cu dimensiunea socială a viețuirii, de a da „Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Ernest Bernea sociolog, etnograf și filozof, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice, vorbind despre copil mărturisea: „Copilul este un mare dar al vieţii noastre aici: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: «Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu». În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe .”, așadar, în copilărie, pot fi întâlnite primele porniri șovăielnice spre devenirea lăuntrică; primele fundamente ale caracterului religios-moral, sădite în cadrul familiei creştine, dezvoltate în comunitate. Este important să acordăm o atenţie deosebită educaţiei religioase încă de la vârsta fragedă. Sfântul Ioan Gură de Aur aprecia: „cum se va deprinde copilul de mic, aşa va rămâne şi când se va face mare; ca şi copacul pe care de-l va îndrepta cineva când e mlădiţă, rămâne drept; iară de-l va lăsa strâmb, când se va întări nu se va mai îndrepta .”Sufletul tânărului reprezintă un teren favorabil pentru primirea normelor religioase de la părinții lui , este receptiv la credinţa în miracole, imitând va primi credinţa practicată de aceștia: „credinţa nu se memorează, se deprinde .”Imprimându-li-se în suflete respectul autorităţii părinteşti, se va trece cu uşurinţă la imprimarea respectului autorităţii divine, pentru că „există anumite corelaţii între imaginea părinţilor şi paternitatea divină” . Aplicând asupra lor o educație moderată în spirit creștin, facilităm și statornicim sădirea sentimentelor de cinstire pentru autoritatea lui Dumnezeu: „Un copil îşi formează imaginea sa despre Dumnezeu după imaginea pe care şi-o face despre om şi aceasta este mai întâi imaginea părinţilor săi. Rezultă de aici că rolul exemplului este mai important, decât cel al teoriei .”Educaţia religioasă se fundamentează pe două adevăruri de credinţă, subliniate în Sfânta Scriptură: ,, Întruparea Domnului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu – şi existenţa sufletului uman, care poate fi modelat prin educaţie .”, părintele Dumitru Stăniloae întărind afirmația prin cuvintele pline de duh: ”Nu există limită în posibilităţile omului educat.” Educaţia religioasă pentru copiii din şcoala primară este realizată prin mijloace şi procedee adaptate și adecvate vârstei, alături este preot, fiind profesorul de religie şi familia. Acest lucru se realizează prin motivarea elevilor să participe constant la viața Bisericii, cunoscut fiind faptul că „în afara Bisericii nu există mântuire” („Extra Ecclesia nulla salus”, Sfântul Ciprian) și „Cine nu are ca mamă Biserica, nu poate avea pe Dumnezeu ca tată .” În educarea copiilor se va evita orice încercare de impunere cu forţa, un copil are nevoie să simtă afecțiunea și devotamentul preotului si al profesorului de religie.Într-o societate secularizata, unde credința și valorile spirituale sunt răsturnate și marginalizate, iar libertatea nu mai este asociată cu responsabilitatea, tinerii sunt debusolati, fără ideal, fără dorința de a studia sau de a se implica prin muncă, preferând să fie mereu ajutați material / spiritual de către părinți, sau de cei care le pot oferi o stabilitate (fie ea și iluzorie) - cât de cât reală în nesiguranța și neștiința cotidiană în care se afundă prin neasumarea și neimplicarea în realitatea cotidiană. Sunt tot mai mulți tineri a căror principală preocupare intelectuală se reduce la navigarea fără măsură pe internet și pe rețelele de socializare, iar din acest motiv, mulți, devin victimele manipulării, induse de o parte a media, care promovează senzaționalul iluzoriu și non-valorile. Unii tineri manifestă o ignoranță spirituală sau o abordare superficială a informațiilor care privesc activitatea bisericii sau viața spirituală, această criză de ideal duhovnicesc a omului străbate în mod dramatic și dureros societatea europeană și își întinde tentaculele în societatea românească. Creștinul găsește reazămul în Cel care poate ”să dăruiască viaţa celui care zăcea în ghearele morţii.” . Biserica își asumă astfel, o provocare suplimentară care presupune o mobilizare exemplară de a se ocupa în mod special de problemele și aspirațiile copiilor și ale tinerilor. ”Copilul este un mare dar al vieţii noastre aici: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: «Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu». În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe.” Educaţia tinerilor este ”asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare.” (Sf. Ioan Gură de Aur), marele umanist olandez Erasmus, concluziona că „Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul.” Ei sunt viitorii credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi sau …viitorii duşmani ai Bisericii. De educaţia iniţială depinde într-o foarte mare măsura ce cale vor urma ”Un copil căruia i se formează gustul pentru muzica clasică bună, pentru literatură, istorie şi artă, chiar şi pentru ştiinţă, este cel puţin parţial vaccinat împotriva culturii consumeriste şi a ispitelor acesteia.” Știm cu toţii că tinerii au, în general, nevoie de modele, de exemple din realitatea de zi cu zi, care să le călăuzească viaţa, și noi, prin mesajul ce-l propovăduim, putem să le oferim exemple de urmat. Cei trei factori importanţi în educaţie – familia, şcoala şi Biserica – trebuie să aibă acelaşi scop: formarea personalităţii complexe a tânărului, inclusiv pe plan religios, pentru că elevul educat în spiritul responsabilităţii, al respectului faţă de oameni şi al dragostei de Dumnezeu se va dezvolta şi modela armonios, precum misionarul perfect, Mântuitorul Iisus Hristos. Elevul educat în/cu spiritul responsabilităţii, al respectului și dragostei faţă de Dumnezeu și de oameni, se dezvoltă trupește și sufletește, se modelează, completându-se armonios, precum odinioară Pruncul Iisus, Care „creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El“ , aşa cum trebuie să se întâmple cu toţi tinerii ce-şi deschid inima şi își împlinesc mintea spre lumina învăţăturii creştine având ca far călăuzitor ”Lumina lumii”.Pastoraţia tinerilor devine lucrătoare prin strădania și osteneala preotului. Este nevoie să fim foarte atenţi cu tinerii de azi, la curiozitatea, energia, entuziasmul lor. ”Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți curioși! Cât se poate de curioși. În știința voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educație, fiecare unde îl trage inima, dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo unde este în primejdie. Oricât ai fi de curios, nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere.” (IPS Bartolomeu Anania)Fiecare parohie şi comunitate creştină responsabilă trebuie să aibă grijă de tineri, să îi pregătească permanent: ”Dacă vrei cu bucurie să petreci la bătrâneţe, ai de grijă totdeauna, să-ţi pui frâu la tinereţe.” , cunoscut fiind faptul că: ”Osteneala tinereții este odihna bătrâneții.” O Biserică fără tineri este ca o familie fără copii, nu au un viitor sau au un viitor predictibil. Şcoala împreună cu Biserica, cultivă modul de cunoaştere prin comuniune, de unire a inteligenței cu iubirea, a ştiinţei cu spiritualitatea, a acţiunii cu sfinţenia vieţii în / prin harul divin. Împreună, Biserica şi Şcoala trebuie să preţuiască, să formeze şi să ajute copiii şi tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive cu încredere şi iubire valorile credinţei şi ale culturii creştine, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: ”Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” , adică, nimic bun fără Cel Bun.Educaţia creştină a tinerilor este o lucrare sfântă întemeiată de Domnul Iisus Hristos: ”Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.” , care necesită multă dăruire de sine ”Dacă fugi de copii, fugi de mântuire.” (Părintele Paisie Olaru) şi multă înţelepciune, cea mai de seamă moştenire pe care o pot lăsa părinţii, duhovnicii şi profesorii copiilor şi tinerilor este credinţa în Dumnezeu, trăită ca iubire de Dumnezeu şi de aproapele, ca rodire a Botezului şi binecuvântare a Familiei. Nu trebuie să uităm că primele şcoli, au fost amplasate în jurul mănăstirilor, ele devenind izvoare ale culturii, având Biserica şi pe Hristos în mijloc, pe ,,Învăţătorul divin”, şi nu raţiunea schimbătoare a lumii. Şcoala fără Hristos este ca cerul fără soare, ca pământul fără viaţă şi ca oceanul fără sare ”Noi îi învăţăm pe copii să se roage, îi ducem la biserică, îi creştem în Legea lui Dumnezeu. Totul este corect, dar... Lumea Legii lui Dumnezeu este o lume a nevoinţei, o lume a efortului duhovnicesc, o lume a răstignirii împreună cu Hristos. Ea nu se oferă oricum, nu poate fi primită pur şi simplu, alături de celelalte valori sau interese ale sufletului.” (Părintele Alexie Uminski) Consilierea educaţională a tinerilorPrin consilierea tinerilor Biserica și instituţiile de învăţământ îşi urmează scopul principal (proces informativ / formativ / pedagogic şi răspunde nevoilor comunităţii), dând societăţii persoane competente pentru spațiul liturgic și pentru viaţa privată, profesională şi publică. Există mai multe tipuri de consiliere: Informaţională: oferire de informaţii; Educaţională: oferă repere psiho-educaţionale pentru sănătatea socială și spirituală a elevilor; De dezvoltare profesională: formarea de abilităţi şi atitudini; Vocaţională: dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei; De criză: asistarea psihologică a persoanelor în dificultate; Pastorală: consiliere din perspectivă religioasă. Aceste tipuri de consiliere nu se exclud, completându-se, important este că „motivaţia se contopeşte cu însăşi acţiunea la care dă naştere” .

Eficienţa orelor de consiliere va fi garantată de modul în care preotul, profesorul de religie și părinții reuşesc să combine motivaţia intrinsecă cu mobilizarea externă, tactul pedagogic și cunoaşterea psihologică a tinerilor. Implicarea părinților în actul educațional al tinerilorÎn urma deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României, a înscrierii elevilor pentru a frecventa ora de Religie și a dezbaterilor referitoare la educaţia religioasă în şcolile românești, a fost constatată importanța intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală în domeniul educaţiei, în general, şi al educaţiei religioase, în mod special, responsabilizându-i în măsura și după puterea fiecăruia. Educaţia religioasă dobândită acasă trebuie să fie consolidată prin educaţia lor în Şcoală şi continuată prin implicarea în viaţa și activitățile Bisericii. În luna martie a anului 2015, până la data de 6 ale lunii, elevii au fost puși în fața faptului că trebuie să completeze o CERERE pentru a-și da acordul părintele / tutorele / reprezentantul legal cu privire la acceptarea / neacceptarea participării la orele de educație religioasă. După cum era și de așteptat, rezultatele au fost cele preconizate, peste 90% dorind participarea în continuare la orele de religie. Din această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi școală, astfel că în cursul lunii ianuarie a anului 2015, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a constituit Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR ). Aceasta este o organizație non-guvernamentală independentă, apolitică și fără afiliere confesională, formată din părinţi ai elevilor cu profesii diferite, pentru a putea sprijini în mod real predarea Religiei în întreaga ţară. Scopul principal al Asociaţiei (Textul programatic al APOR ) este acela de a susţine şi de a îmbunătăţi predarea Religiei în şcoala românească prin încurajarea şi promovarea valorilor religioase în rândul elevilor şi părinţilor.

Sintetizând, dificultățile variate cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană sunt variate: de natura economică - sărăcia materială, șomajul, deruta profesională, nesiguranța zilei de mâine, deprimarea, deznădejdea; de ordin moral - libertinaj, violență, droguri, alcoolism, trafic de ființe umane; de ordin spiritual-religios – indiferența religioasă, iresponsabilitatea religioasă, sectarismul, fanatismul și prozelitismul religios.

În fața acestor probleme, Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită tinerilor, apărând inocența, sinceritatea și dorința de înnoire, împreună cu valorile acestei vârste delicate, prin anumite măsuri: †Este necesară o lucrare pastoral-misionară a Bisericii mai intensă și mai vastă, de susținere a tinerilor, oferindu-le tuturor asistență spirituală, pastorală și socială, atât celor din țară, cât și celor din afara țării; †Să dăruim tinerilor mai multă dragoste frățească și părintească, mai ales celor abandonați de familie și de societatea individualistă; †să lucrăm împreună pentru intensificarea iubirii părinților față de copii și a copiilor față de părinți; †să lucrăm împreună pentru intensificarea prieteniei și iubirii curate și a respectului dintre tineri păstrând dreapta credință și adevărata dragoste creștină; †Biserica, școala și familia trebuie să conlucreze în vederea realizării unei educații integrale, stiințifice și spirituale, profesionale și morale pentru creșterea tinerilor în dreapta credință;

BIBLIOGRAFIECĂRȚI

1.BIBIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Teotist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 19902.Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, Editura Egumenița, Galați, 2009; 3.Sfântul Teofan ZĂVORÂTUL, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Ed. Sophia, București; 4.Nicolae STOLERU, Spiritualitatea ortodoxă şi slujirea creştină, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1991; 5.Ernest BERNEA, Îndemn la simplitate, Ed. Anastasia, 1995; 6.Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Despre creşterea copiilor, la D. CĂLUGĂR; 7.E. TIMIADIS, Preot, Parohie, Înnoire, Sophia, Bucureşti, 2001; 8.A., GODIN, M., HALLEZ, Images parentales et paternité divine în De l’expérience à l’attitude religieuse. Etudes de psychologie religieuse, Ed. Lumen Vitae, Bruxelles, 1964; 9.A., KRIEKEMANS, Pédagogie générale, Ed. Nanwelaerts, Paris, 1967; 10.M. OPRIȘ, Dorin OPRIȘ, Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004; 11.Dumitru STĂNILOAE, Ortodoxie și naționalism, Editura Supergraph, 2011; 12.PSB, Apologeţi de limbă latină, vol. 3, Bucureşti, 1981; 13.Serafim ROSE, Ne vorbește părintele Serafim Rose, Scrisori, Editura Bunavestire, Galați, 2003; 14.Ala RUSNAC, Cugetări duhovnicești - din înțelepciunea sfinților, vol. I, Editura Epigraf, Chișinău, 2009; 15.Arhimandrit Ioanichie BALAN, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Doxologia, Iași, 2010; 16. Adrian TĂNĂSESCU VLAS (traducere), Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, Editura Sophia, București, 2013; 17.A. COSMOVICI, Psihologia generală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;

SITE-uri

1.https://psalmdedor.blogspot.ro/2011/01/maxime-si-proverbe-de-traian-dorz.html 2.Site-ul patriarhiei Române, în https://patriarhia.ro/images/pdf_2015/Cerere_tip_OR_2015C.pdf 3.Site-ul dedicat orei de religie, www.oradereligie.ro , pagina de facebook a asociației, facebook.com/parintipentrureligie 4.Textul programatic al APOR, cf. https://www.oradereligie.ro/despre-noi/
Se încarcă
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...